Trecut-au anii, rand pe rand,
Bunica mea ... te port in gand !
Mi-e dor de tine atat de mult,
Cu drag, murmurul amintirii il ascult !
Cu pasi marunti veneai la masa...
Spunand bland ruga cea aleasa.
Iar mana ta trudita , tremurand,
Sfanta cruce ne invata pe rand.
Apoi, ne spui amintiri din tinerete,
In ochii tai erau umbre de tristete.
Mai zambeai, din cand in cand...
De multe ori sfarseai povestea lacrimand.
Ce dor imi e de tine, de a ta odaie...
De lemnul ce trosnea'n vapaie.
Prin colturi, umbre de fantasme...
Luminate sobru, parca venea din basme.
Bunica draga, acum e iara vara...
As veni dinou, in casa de la tara,
Sa alerg prin soare mult mi-e drag,
Mi-e teama , daca nu mai iesi in prag ?
Copil fiind, mi-aduc aminte...
Cum zburdam in soarele fierbinte.
La tine veneam in fiecare vara,
Ce bine era in casa de la tara !
acelasi lucru pot spune despre bunicul meu...care din pacate nu mai poate iesi in prag sa ma intampine =(( a fost un pasager in trenul vietii mele...m-a ajutat sa urc treptele vietii...si acum a plecat...m-a lasat singura-n tren, mergad intr-o directie necunoscuta...nu mai este pe scaunul de langa mine sa-mi spuna incotro s-o apuc
RăspundețiȘtergere