De ce am privit in ochii tai?
Iubita mea cea draga...
Aveai ceva ascuns in ei,
Erau parca, cuprinsi de-o vreaja.
Plang de dor in prag de seara,
Privesc spre zarea unde te-ai risipit.
Natura-i pentru mine, ca odinioara,
Un loc trist si adormit.
Al meu suflet sta in lanturi grele,
Cu o viata faurita-n vremuri rele.
Ce blestem sa naruit atunci in ceruri?
Sa traiesc acum cumplite vremuri...
Anii trec se duc pe rand
Trece timpul cam grabit,
Eu, sunt frunza cea zglobie
Tu, esti ramul meu cel bland.
Nici cea mai calda lacrima,
Nici cea mai jalnica patima,
Nu mai poate acum despietri
Sufletele ce dorm pustii...
Doua stele din inalturi cad, se sting !
Sireag de lacrimi se scurg ca un cant.
Ochii tristi din adancuri parca plang,
Privind ploaia ce se risipeste in vant.
Ai fost odata, cum n-ai fost nici cand
Acum, cand vreau mangaiere de la tine
Ma inec in lacrimi , de dorul tau plangand.
Cand tu nu mai esti langa mine.
Aveam nevoie de sfatul tau prietenesc.
Caci tu ai cunoscut dorul si iubirea.
Adesea, as vrea cu tine sa ma sfatuiesc!
Dar, nu mi-a ramas decat amintirea.
La capat de mormant a rasarit un pom,
Ce acum, odihna ti-o umbreste
Sa fi tu oare in chip de om ?
Cand frunza usor fosneste, parca-mi vorbeste.
O frunza , doua se desprinde tremurand
Tresar adesea, privind in delung...
Ce mult as da, tristetea sa-ti alung !
Sa alerg prin soare mult mie drag
Dar mie frica , daca nu mai iesi in prag ?
Apoi eu stiu , odaia ti-e pustie
Ruga ta, trecutul o mai stie.
Lampa ce se umbrea in perete,
Aprinde tristete...
Lumina ei, sa stins pe indelete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu