Pe drumul lung ce duce
La casa veche din rascruce,
Era zidita din timpuri o fantana.
Aici plangea cu jale o batrana.
In lacrimi vrea sa se inece,
Necazuri ce nu vor sa plece.
Iar, pleata'i aspra, alba...
Ii atarna peste fata dalba.
Lacrimi calde aluneca in palma
Fara a le baga de seama,
Umezindu'i poala cenusie,
Asa o prinde noaptea cea tarzie.
Dimineata, cand soarele rasare
Usor, se indreapta pe carare,
Cu apa rece umpland cofiţa,
Poate, Dumnezeu ii va indeplinii dorinta.
Si tot repeta in sinea ei cu dor:
"Eu, curand presimt ca am sa mor !"
Si n-o sa am la capatai de pat
Copii dragi ce m-au uitat...
Doamne rau mai blestemat
In ganduri, eu pe tine te-am urmat
Sa fiu atat de pustiita,
De ce mi-e drag parasita.
Spre seara, cand soarele apune
Iar, ultima raza dispare peste culme,
Sprijinind bratul de fantana...
Adoarme ingandurata o batrana.
Incet, de la drum, se apropie o fetiţă
Usor din mana'i ia a ei cofiţă.
Se inclina calatoarea nefericita
Sarutandu-i mana amortita.
In negura noptii, par cioplite,
De un sculptor, frumos slefuite.
Fantana si sarmana , ea ... batrana
Duios, cu moartea ... si-a dat mana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu